20.1 C
Judeţul Teleorman
joi, octombrie 8, 2026

„Nu au fost percheziţii la primăria Putineiu”, declară primarul Pană Florea

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Ieri, 14 septembrie, într-un dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Olt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au fost efectuate percheziţii în cinci judeţe, printre care şi Teleorman.

Conform unor “surse”, printre unităţile administrativ teritoriale “călcate” de mascaţi s-ar fi aflat şi primăria din Putineiu, judeţul Teleorman.

Contactat telefonic, primarul Florea Pană a infirmat informaţia, declarând că “nu au fost percheziţii la primăria Putineiu”.

În schimb, edilul şef a precizat că, miercuri, 14 septembrie, la primele ore ale dimineţii, au fost descinderi în localitate, iar din informaţiile pe care le deţine, oamenii legii au mers la trei familii de etnie romă din comună, care se ocupă cu comercializarea materialelor feroase.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA  12.10.2026-18.10.2026- TELEORMAN

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie...

Articole similare