Stresantele probleme medicale care nu mă slăbesc au determinat absenţa mea de la recenta şedinţă festivă a Consiliului Local Alexandria, prilejuită de acordarea titlului de cetăţean de onoare profesorului de educaţie fizică şi sport Mădălin Piperea, actualul antrenor al echipei de baschet feminin CSBT Alexandria. Cum de mai mulţi ani m-am aflat aproape – profesional şi sufleteşte – de baschetul alexăndrean, doar din dorinţa de a promova altfel rezultatele deosebite, cred că Hotărârea CL pentru anul 2017, care reprezintă un gest simbolic de preţuire, este una normală.
Se ştie că Alexandria a devenit un pol al baschetului feminin românesc, ca urmare a titlurilor naţionale obţinute cu câteva generaţii de jucătoare la diferite categorii de vârstă, de la minibaschet până la U-20. Este adevărat, sub sigla CSS Alexandria, acolo unde munceşte cu aceeaşi pasiune pentru sport soţia antrenorului, profesoara Costina Piperea. Dar, sub conducerea aceluiaşi Mădălin Piperea, în Liga Naţională de baschet feminin şi în Cupa României echipa CSBT Alexandria a avut comportări onorabile de-a lungul anilor.
Meritele tehnicianului Mădălin Piperea nu au trecut neobservate de specialiştii Federaţiei Române de Baschet, dovadă fiind numirea sa în staff-ul naţionalei de senioare a României sau încredinţarea unor loturi pentru campionate europene de cadete. Cu un an în urmă, îmi spunea că, în opinia sa, “seriozitatea este cheia performanţelor sportive”. Într-adevăr, este suficient să-l priveşti cum se dezlănţuie ca un vulcan pe banca tehnică la fiecare meci, indiferent dacă pe teren se află senioare, junioare sau cadete. El trăieşte la mximum confruntarea (oficială sau amicală), fiecare partidă fiind pregătită după un plan bine gândit. Poate de aceea unii s-au grăbit să acuze exigenţa vis-a-vis de elevele sale. O exigenţă venită din devotament şi respect faţă de profesie. Pe care o face aici în reşedinţa judeţului Teleorman , deşi a avut oferte din partea unor formaţii mai galonate din ţară.
Pentru că suntem într-o perioadă în care echipele se pregătesc pentru noul sezon al Ligii Naţionale de baschet, mă gândesc că este cazul să cerem mai mult antrenorului Mădălin Piperea. Însă, mai întâi trebuie să-i fie asigurate condiţiile pentru performanţe superioare. Nu poţi avea rezultate peste cele de acum, fără susţinere financiară. De pildă, este nevoie de transferarea unor jucătoare valoroase, aşa cum alte grupări din LN au făcut-o deja. Dacă municipalitatea continuă să fie alături de echipa alexăndreană (ca şi de sport în general), surprinzătoare pare decizia Consiliului Judeţean Teleorman de a nu mai cotiza la sursele clubului de baschet. În condiţiile în care mulţi ani a fost un susţinător important, iar acum există şi un cadru normativ ce prevede modul de alocare a banilor pentru sport. Personal, mi se pare nedrept “să arunci pisica” la Curtea de Conturi, instituţie ce are rol să controleze legalitatea şi nu să interzică demersuri fireşti. „Răsfoind” presa judeţeană din ultima perioadă, am găsit destul de exmple de susţinere a sportului local, inclusiv a baschetului, din fondurile consiliilor judeţene. Şi atunci, de ce să nu mai fie posibil acest lucru şi în Teleorman, ştiind fiind că sportul rămâne totuşi un excelent ambasador pentru autorităţi. Ce ziceţi domnilor consilieri judeţeni?
Aşadar, să-i cerem mai mult profesorului Mădălin Piperea, dar să-l ajutăm pntru a continua să ducă numele Alexandriei şi judeţului în ţară şi străinătate, aşa cum afirma primarul Victor Drăguşin la acordarea titlului de cetăţean de onoare…
Sunt doar nişte gânduri ale unui gazetar bătrân, iubitor de baschet, mai ales, dar şi de sport în general, pentru că Mădălin Piperea, aşa cum îl ştim, nu se va plânge de greutăţi, oricât de mari ar fi ele.
ŞTEFAN STAN





