Conform ultimului raport al Direcţie Judeţene de Statistică Teleorman, câştigul salarial mediu nominal brut la nivelul judeţului, în luna aprilie 2017, a fost de 2433 lei, mai mic cu 26% (- 858 lei) faţă de salariul mediu brut pe economie, şi cu 0,4% (- 10 lei ) sub realizările lunii precedente.
Pe ramuri de activitate, în luna aprilie 2017, s-a realizat un câştig mediu brut de:
– 2436 lei în agricultură, silvicultură, piscicultură, cu 4,3% (-109 lei) mai mic faţă de realizările pe ţară şi cu 5,3% (- 137 lei) sub realizările lunii anterioare;
– 1992 lei în industrie şi construcţii, cu 32,8% (- 972 lei ) sub realizările pe ţară şi cu 0,3(- 7 lei) sub realizările lunii anterioare;
– 2704 lei in activitatea de servicii, cu 23% (- 810 lei) mai mic faţă de realizările la nivel de ţară şi cu 0,7% (+ 19 lei) peste realizările lunii anterioare.
Comparativ cu luna aprilie 2016, câstigul salarial mediu brut a crescut cu 20% (+ 407 lei ), la nivel de judeţ.





