Din inițiativa și în organizarea preotului Filipescu Cătalin-Eduard, astăzi, 6 mai, la ora 12.30, la Biserica Sfânta Cruce din Roșiorii de Vede, s-a deschis primul grup al Alcoolicilor Anonimi din Teleorman .
Tema primei sedințe a fost: „Când sunt slab, atunci sunt tare!”. Evenimentul a debutat cu săvârșirea Acatistului Potirului Nesecat, urmat de sedință! În timpul respectivei ședințe inedită, cei peste 40 de membri, veniți din mai multe localități din județ și nu numai, și-au împărtășit unul emoțiile, trăirile dar și motivația pentru care au luat drumul greșit al consumului de alcool.
Cuvântul de ordine reieșit în urma discuțiilor a fost:” Trebuie să renunț la acest viciu!”.
M. Amuza







