20.1 C
Judeţul Teleorman
joi, octombrie 8, 2026

Primărița din Uda, Aurelia Bărbulescu, și vicele Chiriac Bălan și-au acordat sporuri pentru condiții vătămătoare de o jumătate de miliard!

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

La Uda Clocociov, funcţiile de primar şi viceprimar pot dăuna grav sănătăţii, iar consecinţele pot fi dezastruoase. Au trăit-o pe pielea lor conducătorii administraţiei publice locale, care, pentru a mai reduce din riscurile funcţiilor, şi-au acordat spor pentru condiţii vătămătoare, în procent de 15% din salariul de încadrare. În total, 420 de milioane de lei vechi a fost suma încasată ilegal de către primărița Aurelia Bărbulescu şi viceprimarul Chiriac Bălan.

”În perioada 01.06.2013 – 31.05.2016 a fost achitat, fără bază legală, primarului și viceprimarului din Uda Clocociov spor pentru condiții vătămătoare în procent de 15% din indemnizațiile lunare”, se arată în ultimul raport al Curții de Conturi

Cu alte cuvinte, la primăria Uda Clocociov, munca produce “greaţă şi vărsături” sau alte boli profesionale numai primarului şi viceprimarului. Ceilalţi salariaţi par imunizaţi la stresul zilnic iar bolile nu se lipesc de ei precum apa de gâscă.

Inspectorii Curţii de Conturi au mai descoperit că în perioada exercițiilor bugetare 2014 – 2016, din bugetul local al comunei U.A.T.C. Uda Clocociov a fost acordat fără bază legală spor lunar de dificultate în procent de 50% din salariul de bază, membrilor comisiei locale de fond funciar Uda Clocociov, prejudiciul adus bugetului local al comunei fiind estimat la suma totală de 2,4 miliarde de lei vechi.

Acum, din pământ, din iarbă verde, primărița Bărbulescu și mâna sa dreaptă,vicele Chiriac, sunt obligaţi să dea înapoi bugetului local cele 420 de milioane de lei vechi. Este o condiţie impusă de autoritatea statului ce a dispus recuperarea întregului prejudiciu.

”Urmare a plăților nelegale efectuate reprezentând c/v sporului lunar de condiții vătămătoare în procent de 15% aplicat la indemnizațiile lunare, acordat necuvenit primarului și viceprimarului comunei Uda Clocociov, abatere de la legalitate și regularitate ce a determinat crearea unui prejudiciu bugetului local al comunei Uda Clocociov, conducerea entității auditate va dispune măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului și va recupera integral prejudiciul”, se mai spune în document.

Nici angajaţii ce au obţinut bani din participarea la comisia de fond funciar nu vor scăpa de plata drepturilor necuvenite. Cu alte cuvinte, până la recuperarea pagubei de 2,4 miliarde de lei vechi, salariații vor munci fără ca prestația lor să fie remunerată.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA  12.10.2026-18.10.2026- TELEORMAN

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie...

Articole similare