În ziua de 13 decembrie a.c., la ora 13.32, pe numărul unic de urgență 112, o persoană a solicitat intervenția pompierilor militari pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuința Ecaterinei N., din localitatea Poroschia.
Sosiți la locul evenimentului, pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria au constatat faptul că focul se manifesta la acoperișul locuinței, pe o suprafață de cca. 12 mp, cât și la un perete al acesteia, pe cca. 5 mp, existând pericolul propagării la întregul imobil.
Militarii au reușit să localizeze și să lichideze focul în stadiul în care a fost găsit, cu ajutorul unei autospecială de stingere cu apă și spumă, după o intervenție de aproape o oră.
Valoarea bunurilor salvate a fost apreciată la suma de 60000 de lei, reprezentând casa de locuit și bunurile din interior, iar valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 2000 de lei.
Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit faptul că incendiul a izbucnit de la coșul de fum, acesta nefiind protejat termic față de materialele combustibile lângă care era amplasat.
La această intervenție nu s-au înregistrat victime.





