12.4 C
Judeţul Teleorman
miercuri, octombrie 28, 2026

Primăria Alexandria, bună de plată! Penalități de întârziere, de peste 50.000 de lei, uitate să fie recuperate

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Urmare a verificărilor efectuate asupra modului de derulare a Contractului de lucrări nr. 34541/31.12.2021, încheiat de U.A.T.M. Alexandria cu S.C. Metropolitan Activ Construct S.R.L. pentru realizarea obiectivului de investiții „Îmbunătățirea condițiilor infrastructurale pentru comunitatea din zona blocurilor 100 din Municipiul Alexandria”, s-a constatat că entitatea auditată nu a calculat, înregistrat în evidența contabilă, facturat, comunicat către executant și nu a dedus din prețul lucrărilor neexecutate/încasat penalitățile datorate de executant pentru nerespectarea termenului de execuție stabilit prin contract și actele adiționale încheiate ulterior.  În fapt, U.A.T.M. Alexandria a încheiat cu S.C. Metropolitan Activ Construct S.R.L. Contractul de lucrări nr. 34541/31.12.2021, având valoarea inițială de 3.510.274,11 lei, inclusiv TVA, potrivit pct. 5.1 din contract, și un termen de execuție de 8 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, potrivit pct. 6.2 din contract. Lucrările au început la data de 10.02.2022, conform Ordinului de începere a lucrărilor nr. 6478/27.01.2022, termenul inițial de finalizare fiind stabilit la data de 10.12.2022.  Ulterior, părțile contractante au încheiat 21 de acte adiționale prin care modifică termenii și condițiile Contractului de lucrări nr. 34541/31.12.2021, inclusiv cele referitoare la termenul de execuție.

Potrivit Actului adițional nr. 4/07.10.2022, termenul de finalizare a lucrărilor a fost stabilit la data de 19.12.2022. Cu toate acestea, lucrările au fost finalizate și recepționate la data de 14.06.2024, conform Procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 37608/14.06.2024, rezultând o întârziere de 542 de zile față de termenul contractual stabilit prin Actul adițional nr. 4/07.10.2022.

Potrivit pct. 11.1 din Contractul de lucrări nr. 34541/31.12.2021, pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale în termenul stabilit, executantul datorează penalități reprezentând 0,01% pe zi din prețul lucrărilor neexecutate, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor asumate.

În aceste condiții, pentru perioada cuprinsă între 20.12.2022 și 14.06.2024, aferentă celor 542 de zile de întârziere, U.A.T.M. Alexandria avea obligația de a determina cuantumul penalităților datorate de executant, în funcție de valoarea lucrărilor rămase de executat și de numărul de zile de întârziere, de a le evidenția în contabilitate, de a emite documentele justificative care atestă dreptul de creanță și de a întreprinde demersurile necesare pentru deducerea și/sau încasarea acestora, potrivit prevederilor contractuale.

Urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că aceste obligații nu au fost îndeplinite, entitatea auditată necalculând și neînregistrând în evidența contabilă penalitățile datorate de executant și neprocedând la emiterea documentelor care să ateste dreptul de creanță, precum și la deducerea din prețul contractului sau recuperarea prin încasare a acestora.  În urma recalculării efectuate în cadrul misiunii de audit, cuantumul penalităților datorate pentru perioada de întârziere menționată a fost stabilit la suma de 53.914 lei. Prin necalcularea, neînregistrarea și nerecuperarea penalităților datorate de executant, U.A.T.M. Alexandria nu a valorificat dreptul de creanță rezultat din clauzele contractuale, diminuând veniturile/creanțele cuvenite bugetului local cu suma de 53.914 lei.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

AJOFM TELEORMAN anunță posturi disponibile pentru transfer la cerere în cadrul proiectului SMART SPO

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă derulează proiectul „SMART SPO – Servicii moderne, accesibile și pregătite pentru viitor”,...

Articole similare