Magistratii de la Tribunalul Teleorman au dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, faţă de inculpatul Oprea Florin, pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (2 acte materiale). Totodată, judecătorii au decis încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, faţă de inculpatul persoană juridică Agro Zootehnica Burdea Cooperativa Agricolă, pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă.
Cu toate acestea, inculpatul nu a scăpat de acuzațiile privind săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei, în formă continuată (2 acte materiale).
“Condamnă pe inculpatul OPREA FLORIN, la pedeapsa închisorii de 3 ani. Interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 66, respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ,dreptul de a ocupa funcţia sau de a exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durata de 3 (trei) ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani și obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Teleorman, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Totodată, impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Beuca judeţul Teleorman, în cadrul Serviciului Public Local Administrarea Domeniului Public şi Privat sau Serviciului Public Local Asistenţă Socială şi Autoritate Tutelară, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. condamnă pe inculpatul persoană juridică AGRO ZOOTEHNICA BURDEA COOPERATIVA AGRICOLĂ, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat ob?inerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei, în formă continuată (2 acte materiale), la pedeapsa amenzii în cuantum de 20.000 de lei. În temeiul art.138, aplică inculpatului persoană juridică, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, și anume, suspendarea activităţii pe o durată de un an. Admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi obligă inculpaţii, în solidar cu partea responsabila civilmente Agro Zootehnica Burdea Cooperativa Agricolă, la plata sumei de 223.864,28 lei plus dobânzi si penalități calculate de la data cauzării prejudiciului. Potrivit art. 20 din Legea nr.78/2000 instanţa dispune instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor prezente şi viitoare ale inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente pentru garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune, Obligă inculpaţii, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 5000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, se arată în soluția instanței.
Decizia nu este definitivă, având drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.





