8.8 C
Judeţul Teleorman
luni, noiembrie 2, 2026

Fostul viceprimar al comunei Plosca, Gavrilă Mihai, și soția sa, funcționar în primărie, declarați incompatibili

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Inspectorii de integritate au constatat abateri de la regimul juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese și au sesizat organele de urmărire penală, în cazul a 10 persoane – aleși locali, funcționari publici și funcționari publici cu statut special. Potrivit unui comunicat de presă, GAVRILĂ MIHAI, fost viceprimar al comunei Plosca, actual consilșier local, a fost declarat  incompatibil. Inspectorii de integritate precizează că, în perioada 2020 – 2024, acesta s-a aflat în raport de subordonare ierarhică directă cu soția sa, funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Plosca, încălcându-se prevederile legale. În același document se mai arată faptul că soția sa, GAVRILĂ MARIANA, funcționar public în cadrul Primăriei localității Plosca, în perioada 2020 – 2024, s-a aflat în raport de subordonare ierarhică directă față de soțul său, viceprimar al comunei ca urmare a exercitării unei funcții publice în cadrul aparatului de specialitate al primarului. Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. GAVRILĂ MIHAI și GAVRILĂ MARIANA nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Investiții, în opt localități din Teleorman, finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027

Opt proiecte finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, cu o valoare totală eligibilă de 100,47 milioane de lei, au...

Articole similare