Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă estimare a evoluţiei valorilor termice şi precipitaţiilor, valabilă pentru următoarele două săptămâni, mai precis în intervalul 4-17 august 2025.
La începutul intervalului vremea va fi caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 35 de grade, apoi se va răci semnificativ, urmând ca în data de 7 august să se înregistreze valori de 30 de grade. După ziua de 7 august şi până la sfârşitul intervalului de prognoză vor fi variaţii uşoare de la o zi la alta, astfel că media maximelor va fi de 32…34 de grade. Temperaturile minime se vor situa, în medie, în jurul valorii de 18 grade la începutul intervalului, apoi vor scădea până spre 16 grade în nopţile de 8, 9 şi 10 august. Ulterior nopţii de 10 august şi până la sfârşitul intervalului, variaţiile termice vor fi nesemnificative, astfel că media minimelor va fi de 16…17 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi redusă pe tot parcursul intervalului de referinţă.Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.





