Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 117.620.510,62 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 107 obiective finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL)-a anunţat ministrul Cseke Attila. Astfel, pentru etapa I, a fost plătită suma de 3.585.738,16 lei pentru 12 obiective aflate în execuţie, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 114.034.772,46 de lei pentru 95 de proiecte. În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secţiunea Programe de Finanţare/Programe naţionale finanţate din bugetul de stat/Programul Naţional de Dezvoltare Locală PNDL, rubrica Obiectivele de investiţii, iar transferurile lunare sunt publicate în secţiunea Plăţi. Conform documentului, printre beneficiari se numără şi două localităţi din judeţul Teleorman, şi anume municipiul Roşiorii de Vede-799.617 lei şi comuna Ştorobăneasa-72.580 de lei.
Recente
Investiții, în opt localități din Teleorman, finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027
Opt proiecte finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, cu o valoare totală eligibilă de 100,47 milioane de lei, au...





