Până în data de 10 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.945 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.103 au fost declarate vindecate și externate. Cât privește județul Teleorman, numărul persoanelor infectate cu Coronavirus a scăzut față de ziua de ieri, 147 de cetățeni fiind diagnosticați POZITIV, cu unul mai puțin comparativ cu ziua precedentă. Totodată, potrivit comunicatului de presă al CJSU Teleorman, 2.230 de persoane sunt în izolare la domiciliu și 10, în carantină instituționalizată.
Din raportarea Direcției de Sănătate Publică Teleorman au fost declarate vindecate și externate 119 persoane. Dintre acestea, 82 au fost externate de la Spitalul Municipal „Caritas” din Roșiorii de Vede (unitate suport COVID- 19. De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului, au fost efectuate 2015 de teste COVID-19, dintre care 1276 în laboratorul coordonat de DSP Teleorman.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 196 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 150 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.212 de persoane. Alte 99.349 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 520.564 de teste.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 141 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 154.650 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 5 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, în data de 9 iunie a.c., 102 persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile





