UPDATE! Deoarece nu are avizul DSP Teleorman, decizia CLSU Alexandria va intra în vigoare cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare. Față de forma anterioară, s-a renunțat la obligativitatea cetățenilor de a purta mănuși iar amenzile vor fi în sumă fixă, de 50 de lei. În primele zile de la adoptarea hotărârii, persoanele ce nu poartă măști de protecție sau alte echipamente care să acopere nasul și gura vor fi sancționate doar cu AVERTISMENT.
Începând de de vineri, 10 aprilie, niciun cetățean al municipiului Alexandria nu va mai putea ieși pe străzile orașului fără mască, eșarfă sau fulare, indiferent că sunt omologate sau nu. Decizia a fost luată în Comitetul Local pentru Situații de Urgență Alexandria și este obligatorie pentru toți locuitorii municipiului reședință de județ, cât și pentru persoanele care, dintr-un moti sau altul, se află pe străzile orașului.
“Se aprobă purtarea obligatorie a măștilor, eșarfelor, fularelor și mănușilor de protecție în spațiile publice, supermarketuri, mijloace de transport, piețele agroalimentare și la deplasările pe domeniul public, fabricate industrial sau artizanal acasă, de către cetățenii municipiului Alexandria, începând cu data de 10.04.2020”, se arată în hotărârea CLSU Alexandria.
Nerespectarea prevederilor va fi sancționată cu amendă de la 50 la 200 de lei, se mai precizează în document.





