Marţi, 26 noiembrie 2019, începând cu ora 10.00, la Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene ,,Marin Preda” Teleorman, va avea loc manifestarea culturală ,,110 ani de la naşterea scriitorului Eugen Ionescu” dedicată scriitorului cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului şi membru al Academiei Franceze.
Cu ocazia centenarului naşterii scriitorului, în anul 2009 opera lui Eugen Ionescu a fost celebrată în mod oficial în întreaga lume, autorului i-au fost consacrate numeroase manifestări culturale, atât în ţară, cât mai ales în străinătate. Cu acel prilej, fiica sa, Marie-France Ionesco, posesoare a drepturilor de autor, domiciliată la Paris, a protestat puternic împotriva prezentării lui Eugen Ionescu drept autor român, argumentând că toate piesele sale au fost scrise în limba franceză.
În deschiderea activităţii va fi versnisată o expoziţie de carte din patrimonial bibliotecii care aduce în atenţia utilizatorilor servivciilor de bibliotecă volume semnate Eugen Ionescu precum şi critică literară.
În continuare bibliotecara Geanina Burcea va prezenta câteva date biografice. Criticul literar Ana Dobre va susţine comunicarea ,,Hortensia Papadat Bengescu şi Eugen Ionescu: deficit/exces de existenţă. Feminin vs. masculin.”
La eveniment participă elevi şi cadre didactice de la instituţiile de învăţământ din Alexandria.





