8.8 C
Judeţul Teleorman
luni, noiembrie 2, 2026

Informare METEO! Ploi moderate cantitativ, instabilitate atmosferică şi răcire accentuată până sâmbătă dimineaţa

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de ploi în general moderate cantitativ, fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări temporare ale vântului şi răcire accentuată, valabilă de mâine, ora 04.00, şi până sâmbătă dimineaţă.

În intervalul menționat, aria ploilor va fi în extindere dinspre vest și va cuprinde treptat toată țara. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp, izolat
40 l/mp. Vor fi și perioade cu fenomene specifice instabilității atmosferice, în a doua parte a zilei de joi, 3 octombrie în special în Transilvania și Moldova, apoi și în regiunile sud-estice; se vor semnala averse, ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat, posibil, vijelii și grindină.

       Vântul va avea local și temporar intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze în general de 40…50 km/h.

       Vremea se va răci semnificativ pe parcursul zilei de joi (3 octombrie) în vest și nord-vest, iar vineri (4 octombrie) și în restul teritoriului.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Investiții, în opt localități din Teleorman, finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027

Opt proiecte finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, cu o valoare totală eligibilă de 100,47 milioane de lei, au...

Articole similare