Restrângeri de activitate şi şomaj în rândul profesorilor din judeţul Teleorman şi abandon şcolar. Asta poate aduce noul ordin al Ministerului Educaţiei Naţionale privind cifrele de şcolarizare pentru anul şcolar 2019-2019.
Într-un comunicat de presă, semnat de către Tudor Spiridon, preşedintele Sindicatului „SPIRU HARET” , filiala Teleorman, trimis Inspectoratului Şcolar Judeţean, acesta trage un semnal de alarmă asupra consecinţelor negative ce pot decurge din aplicarea
OMEN nr. 4057/28.05.2019 .
„Prin prezenta Sindicatul „SPIRU HARET” Teleorman aduce la cunoștința opiniei publice că este împotriva aplicării OMEN nr. 4057/28.05.2019 din următorele considerente:
- Este emis foarte tîrziu, având în vedere faptul că multe etape ale mișcării personalului didactic au fost parcurse;
- Realizarea de clase profesionale implică parteneriate cu agenti economici, lucru aproape imposibil de acoperit în intervalul de timp rămas;
- Dotările unităților de învățământ cu materiale didactice, ateliere, laboratoare, sunt insuficiente;
- Acoperirea orelor disponibile cu personal calificat în domeniul tehnologic este foarte greu de realizat;
- OMEN nr. 4057/28.05.2019 generează probleme personalului didactic titular care va fi afectat de restrângeri de activitate și amenințate cu șomajul
- Fenomenul de abandon școlar se va amplifica”, se arată în comunicatul de presă





