Apariţia volumului „Capi de administraţie în Teleorman. 1831-2018” la Editura Tipoalex din Alexandria nu poate surprinde pe cei care-l cunosc pe jurnalistul Ion Hogaş, născut în localitatea moldavă Mirosloveşti, dar cu o activitate îndelungată în presa teleormăneană. Deoarece este ştiută pasiunea sa pentru istoria locală. Astfel, avem de-a face cu o oglindă a vieţii administrative judeţene, chiar cu o lucrare ştiinţifică datorită „izvoarelor” – arhive, publicaţii oficiale, presă, monografii, mărturii directe şi indirecte. Folosirea cu dezinvoltură a documentelor generează informaţii bogate despre cei implicaţi printr-o asemenea funcţie în devenirea acestor meleaguri din sudul ţării. Este o evoluţie, după cum precizează într-un „cuvânt înainte” dr.Constantin Moraru, a celei mai înalte autorităţi publice din plan local – cârmuitor, administrator, prefect, prim secretar de regiune, prim secretar de judeţ şi din nou prefect – adică personalităţi care au asigurat legătura cu “centrul”.
Lista tuturor “capilor administraţiei” judeţului Teleorman include aproape o sută de nume, începând cu Constantin Burchi – prahovean şi ginere de paharnic – şi terminând cu actualul prefect, Florinel Dumitrescu. Unul a avut trei mandate, altor 15 revenindu-le câte două. Cel mai longeviv prefect (la nivelul întregii ţări, după cum susţine autorul) a fost Gheorghe Chiriţescu, care a avut un al doilea mandat neîntrerupt (7 februarie 1879 – 20 martie 1888) “de 9 ani, o lună şi două săptămâni”. Între “curiozităţi” remarc numirea care a ţinut doar o săptămână (8-15 mai 2013) şi promovarea la cel mai înalt nivel administrativ local a două femei – Maria Ştefan (1985) şi Carmen Daniela Dan (2014). Structurată pe mai multe capitole, cum ar fi ”Regulamentul Organic prefigurează”, ”Domnul Unirii consacră titulatura”, ”Conservatorii conturează instituţia”, ”Liberalii unifică şi administraţia”, ”Judeţele revin, prefecţii încă nu” sau ”Prefecţii revin după patru decenii”, cartea surprinde particularităţi determinate de profilul individual al celor care s-au aflat în fruntea judeţului la momente istorice importante. De altfel, datele din „fişe” sunt prezentate în contextul vremurilor, pentru că, în mod firesc, nominalizările la funcţia de prefect erau legate (ca şi în prezent) de situaţia politică de la „centru”. Cititorul poate aprecia aşa în ce măsură o slujbă din sistemul de stat sau vocaţia determină asumarea funcţiei respective. De asemenea, interesante sunt şi informaţiile despre ceea ce au făcut „foştii capi” după încheierea mandatului.
Aşadar, volumul bazat pe o cercetare amplă este scris cu sinceritate şi competenţă, devenind şi în acest fel un argument convingător ce atestă utilitatea lucrărilor monografice. Cu siguranţă, va fi de ajutor celor interesaţi de personalităţi şi evenimente care au marcat istoria acestor meleaguri. Că fostul meu coleg de la ziarul Teleormanul are o preocupare constantă pentru studierea istoriei locale este dovedită şi de alte demersuri editoriale anterioare, ce poartă semnătura sa, între care ”Publicistica teleormăneană din veacul trecut. 1872-1900”, ”Publicistica teleormăneană la începutul veacului XX. 1900-1916” sau ”Parlamentari în Teleorman. Teleormanul în Parlament”.
ŞTEFAN STAN
