Biblioteca Judeţeană “Marin Preda” Teleorman organizează, în data de 12 decembrie a.c., ora 14.00, un spectacol de muzică şi poezie prilejuit de apariţia celei de-a doua cărţi a autorului Ovidiu Scridon.
Tu ce-ai făcut astăzi? este un volum de versuri, apărut la editura Alexandria Publishing House din Suceava, în noiembrie 2017 şi va fi prezentat şi publicului alexăndrean, oraşul reşedinţă de judeţ fiind inclus de către autor în turneul de promovare a cărţii.
Cum autorul este preocupat şi de muzică, toate lansările sale de carte sunt, de fapt, spectacole de muzică şi poezie, de care s-au bucurat până în prezent locuitori din oraşe precum Alba-Iulia, Bistriţa, Tîrgu-Mureş, Sighişoara, Braşov, Iaşi, Suceava, Botoşani, Chişinău, Bacău, Focşani, Craiova, Slatina, Piteşti, Drobeta Turnu Severin, Reşiţa, Caransebeş, Lugoj, Vaslui, Oneşti, Piatra-Neamţ, Cluj-Napoca, Turda, Năsăud, Giurgiu şi lista poate continua.
Locaţiile au fost diverse – biblioteci naţionale (cum a fost la Chişinău), universitare, judeţene sau municipale, Muzeul Naţional al Literaturii din Bucureşti, centre culturale, librării, galerii de artă sau case de cultură –, dar toate au avut un numitor comun: promovarea cărţii şi a frumosului.
Originar din oraşul Târnăveni, judeţul Mureş, Ovidiu Scridon a fost fascinat de mic de manifestările Cenaclului Flacăra, motiv pentru care a fost atras de chitară încă din şcoala generală.
Anii de studenţie din Bucureşti au fost un bun prilej de a participa la diverse evenimente cultural-artistice: festivaluri, cenacluri, baluri, tabere, etc.
În 1996, unul din cântecele lui este declarat oficial Imnul studenţilor din România. În toţi aceşti ani scrie versuri, compune muzică şi, pentru o scurtă perioadă, este membru al Cenaclului Totuşi Iubirea condus de poetul Adrian Păunescu.
În 1996 face primele înregistrări în studioul B`inişor al lui Valeriu Sterian şi editează albumul “Într-o zi…”, album ce se bucură de-un succes neaşteptat.
După absolvirea facultăţii devine Coordonatorul de Antenă al postului Radio Total, moment în care priorităţile urmează o altă cale. După cinci ani petrecuţi în Radio Total, urmează alţii trei în grupul MediaPro, iar între noiembrie 2006 şi iunie 2011 a fost Coordonatorul Traffic-ului de Publicitate al Grupului de presă Realitatea-Caţavencu.
Călătoreşte deseori în Statele Unite ale Americii şi o perioadă trăieşte în Marea Britanie unde activează în compania Amazon.
După prima întoarcere din America, la-nceputul anului 2007, a reapărut pe scena românească, plin de optimism, energie şi bucuria de-a împărtăşi din emoţiile lui, alături de chitara şi muzicuţele sale.
Iar turneul de prezentare a celei de-a doua cărţi publicate este un bun prilej pentru alexăndreni de a-l cunoaşte pe Ovidiu Scridon, astfel că, la evenimentul ce va avea loc la sala de lectură a Bibliotecii Judeţene “Marin Preda” Teleorman, sunt invitaţi să participe toţi iubitorii de muzică folk şi poezie.





