Ieri, 27.11.2018, la sediul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Teleorman, în prezenţa conducerii inspectoratului si a şefilor serviciilor aparatului judeţean, a avut loc sedinţa de semnare si înmânare a cheilor pentru locuinţele de intervenţie situat în zona Modern, str. Ion Creangă, bl. G. sc. A, a municipiului Alexandria.
La şedintă a fost invitat să participe si primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Victor Drăguşin.
Blocul de locuinţe a fost preluat în Programul de construcţii locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, ca obiectiv de investiţii acesta având sarcini instituite de către Hotărârea Guvernului nr. 543/2003 privind trecerea unui imobil din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului de Interne în domeniul privat al municipiului Alexandria şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Alexandria, judeţul Teleorman.
Prin Raportul de Evaluare Bloc G scara A şi prin Protocolul nr. 83365/7474/08.07.2003 s-a stabilit valoarea actualizată a lucrărilor de construcţii executate din bugetul propriu al Ministerului de Interne, la momentul predării obiectivului. În determinarea ponderii valorii actualizate a lucrărilor de construcţii executate prin bugetul propriu al Ministerului de Interne, la momentul predării obiectivului in valoarea de nou la darea în folosinţă a blocului G scara A, s-a stabilit procentul ce revine Ministerului de Interne respectiv 48,56% din totalul valoric bloc de locuinţe, adică 3.238.335,64 lei.
Având în vedere suprafaţa locuibilă proporţională cu ponderea valorii actualizate a lucrărilor executate de Ministerul de Interne – Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman i-au fost repartizate un număr de 16 apartamente din totalul de 30. Unităţile locative repartizate au fost distribuite poliţiştilor din municipiul Alexandria prin analizarea cererilor depuse de poliţişti luându-se în calcul criteriile stabilite prin ordinele de linie.





