Așa cum relatam în edițiile anterioare, duminică, comuna Bragadiru a îmbracat haine de sărbătoare. A fost un eveniment ce va rămâne mult timp în mintea și sufletele oamenilor. Într-o organizare de excepție, supervizată în cele mai mici detalii de către primarul Cristian Chisac, manifestarea a adunat la un loc aproximativ 2.000 de oameni, în majoritate copii și tineri.
Cetățeni din Bragadiru, Conțești, Frumoasa, Bujoru, Pietroșani sau Zimnicea, toți au lăsat pentru câteva ore grijile cotidiene și au venit să petreacă, să cânte sau să joace alături de artiști consacrați. De departe, momentul mult așteptat a fost prezența renumitului artist Nicu Paleru. Întâmpinat cu ropote de aplauze, acesta, în nota-i caracteristică, a făcut un SHOW de zile mari. Cu un repertoriu bogat, pentru toate vârstele și gusturile, sute de cetățeni s-au prins în horă, rupându-și încălțămintea pe ritmul melodiilor săltărețe. La finalul recitalului, Nicu Paleru a mulțumit primarul Chisac pentru invitație și cetățenilor pentru primire, a oferit autografe și s-a fotografiat cu fanii.
Seara târziu, spre regretul celor prezenți, peste cea de-a II-a ediție a “Zilei comunei Bragadiru” s-a tras cortina. Cum altfel, decât printr-un impresionant foc de artificii.





