Asumându-și misiunea de a susţine demersul educativ în sensul cunoașterii și respectării trecutului istoric, a impunerii valorilor autohtone și naționale ca fundament în formarea atitudinii civice a tinerei generații, Casa Corpului Didactic Teleorman a lansat în unitățile de învățământ din județul Teleorman activități în care sunt cuprinse proiectele, manifestările și acțiunile din anul școlar 2017-2018 dedicate Centenarului Marii Uniri, in parteneriat cu Primaria Municipiului Alexandria .
În seria acțiunilor dedicate centenarului intră și expozitia- concurs cu tema „Personalități care au contribuit la făurirea României Mari”- organizat în data de 26 martie 2018 de Casa Corpului Didactic Teleorman.
Evenimentele organizate cu această ocazie se adresează elevilor și profesorilor, în egală măsură, reprezentând o invitație către coagularea forțelor actorilor educaționali, care să conducă la celebrarea unui eveniment unic ai cărui martori istorici suntem. Apreciem importanța acestui moment istoric, ale cărui dimensiuni educative sunt prioritare, pentru că Centenarul este un recurs la memorie și o cuvenită reverență față de jertfele de pe câmpurile de luptă, iar tânăra generație, societatea românească în ansamblu, trebuie să dea dovadă de recunoștință și să cinstească memoria eroilor de la 1918.
Unitățile de învățământ care și-au adus contribuția la realizarea acestei expoziții-concurs sunt: Colegiul Național Mircea cel Bătrân Alexandria , Liceul Teoretic Videle, Liceul Teoretic Piatra, Școala Gimnazială Pietroșani, Școala Gimnazială Nr. 5 Alexandria, Școala Gimnazială Siliștea, Școala Gimnazială Izvoarele.
DIRECTOR C.C.D. TELEORMAN,
Prof. Eliza Marinela SOTIRESCU





