O minoră din localitatea Ghimpaţi a fost accidentată în timp traversa prin loc nemarcat şi fără să se asigure. Marţi, 16 ianuarie a.c., în jurul orei 08.10, în localitatea Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, pe Drumul National 6, un bărbat de 43 ani, din comuna Poroschia, judeţul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism a accidentat o minoră de 11 ani, din comuna Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, care s-a angajat în traversarea Drumului Naţional 6, prin loc nemarcat şi fără să se asigure.
Victima a fost transportată la Spitalul Marie Curie Bucureşti, pentru acordarea de îngrijiri medicale şi efectuarea de investigaţii de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero alcool în aerul expirat.
Poliţiştii rutieri au întocmit în cauză un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.





