8.8 C
Judeţul Teleorman
luni, noiembrie 2, 2026

Ordin de protecţie şi evacuare din casă împotriva un bărbat din Crângu, care şi-a lovit mama în vârstă de 72 de ani

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.


Oamenii legii din Crângu au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 72 de ani din comuna Islaz a fost agresată fizic de către fiul ei, un bărbat în vârstă de 50 de ani, împreună cu care aceasta locuieşte.

Aflându-se în locuinţa comună, pe fondul consumului de alcool, bărbatul a avut un comportament violent faţă de mama sa, atât verbal, cât şi fizic, lovind-o în zona capului. Femeia a refuzat să primească îngrijiri medicale sau să fie transportată la o unitate spitalicească.

În urma completării formularului de evaluare a riscului, a rezultat faptul că există risc iminent, femeia fiind de acord cu emiterea unui ordin de protecţie provizoriu.

Bărbatul a fost evacuat din locuinţă, locuinţă al cărei proprietar este victima, şi obligat să păstreze o distanţă de minimum 50 m faţă de mama sa şi locuinţa acesteia.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, în continuare efectuându-se cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Investiții, în opt localități din Teleorman, finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027

Opt proiecte finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, cu o valoare totală eligibilă de 100,47 milioane de lei, au...

Articole similare