Sunt, Rodian Mertoiu, am 49 de ani şi pentru prima oară candidez la funcţia de primar, susţinut de PNL.
Am convingerea că drumul pe care pornesc este dificil, dar tot ceea ce este frumos şi bun se obţine greu, iar pe mine nu m-au speriat niciodată provocările. Consider că din fiecare experienţă am învăţat ceva şi viaţa este prea scurtă şi valoroasă pentru a fi trăită oricum!
În spatele meu stau studiile liceale şi ale Facultăţii „Titu Maiorescu”, dar mai ales experienţa mea de viaţă.
Întotdeauna am fost o persoană activă şi mi-a plăcut să fac din toate. Nicio activitate nu mi se pare înjositoare-dimpotrivă, pot să-mi lucrez pământul, am putut să fac comerţ în magazinul meu, îmi place să mă desfăşor în bucătărie (spre bucuria soţiei mele) dar şi să întocmesc documente şi să descifrez legi. De aproape 20 de ani sunt agent de asigurări iar oamenii ştiu că la mine găsesc cea mai bună ofertă,chiar dacă cu cât oferta lor e mai bună, comisionul meu este mai mic.
Astăzi, la temelia drumului pe care pornesc, aşez această experienţă…
Am activat ani buni ca agent agricol în cadrul primăriei. A fost o perioadă frumoasă pe care am trăit-o încercând să imprim acelui loc de muncă felul meu de a fi, căutând ca lucrurile să meargă mai repede şi mai bine. Poate dau dovadă de infatuare, dar atunci când lucrăm acolo problemele oamenilor erau rezolvate mai repede. Nu conta cine se afla în faţa mea, conta doar problema lui şi puterea mea de a o rezolva.
Mă găseaţi acolo, mereu cu zâmbetul pe buze, în faţa hărţilor, încercând să desluşim împreună parcelele pentru a putea întocmi documentele neceare APIA. Tot eu eram cel ce distribuia ajutoarele umanitare! Nu era uşor, dar mă străduiam să o fac cât mai bine!
Îmi amintesc perfect de grupul acela micuţ de oameni care au reuşit să acceseze măsura europeană 1.4.1. Câte drumuri la Alexandria, câte hârtii, câte telefoane. M-am zbătut pentru ei, din păcate prea puţini pentru o localitate atât de mare, dar dacă există mai multă preocupare din partea factorilor de decizie, grupul ar fi fost mult mai mare. Cât de mult ne-au ajutat acele fonduri şi cât de mult ar fi putut să ajute şi pe alţii.
Am trecut la treapta următoare, înfiinţarea, prin hotărârea Consiliului Local a societăţii Local Serv Islaz SRL. Câte drumuri, câtă nebuloasă, câtă zbatere de unul singur, care într-un final mi-au afectat sănătatea.
Cu toate acestea am pornit la un nou drum alături de un grup de oameni cu care am conlucrat şi de la care am simţit respect. Am luptat pentru ei şi alături de ei cu toată forţa de care dispuneam. Pentru bunul mers al activităţii am sacrificat multe: maşina personală că mijloc de aprovizionare (bănuiesc că nu prea se întâmplă), timpul liber (ore, zile..), dar aveam satisfacţia că lucrurile merg într-o direcţie bună.
Dar, din păcate, am ajuns într-un punct în care ceea ce făceam nu mai avea nimic comun cu mine, cu modul meu de a gândi şi am preferat să mă despart cu regret de membrii unui colectiv în care am crezut şi de care ştiu că sunt prietenii mei în continuare.
Am început în urmă cu un an o nouă activitate pe care o tratez cu toată seriozitatea dar consider că pot face mai mult şi de aceea mă supun acestei încercări.
O fac şi pentru faptul că mulţi oameni m-au încurajat, o fac şi pentru că în ultima vreme văd multă tristeţe şi deznădejde în ochii oamenilor pe care îi întâlnesc.
Sunt oameni care îşi doresc o viaţă demnă, dar nu întrevăd soluţii, sunt oameni care se zbat, care încearcă să-şi folosească cât mai bine bucăţica de pământ, dar n-o pot face pentru că nici acum după atâta amar de vreme nu şi-au obţinut titlul de proprietate.
Sunt oameni care şi-au cumpărat ţevi şi folie, au cumpărat seminţe şi tot ceea ce este necesar şi au început munca. N-au avut timp să socotească şi efortul, dar într-o bună zi s-au bucurat de rodul muncii lor: aveau roşii mari şi frumoase, aveau ardei, aveau vinete. Oamenii pleacă în ţară, la Bistriţa, Mediaş, Sibiu, Bucureşti, dorm pe mese de ciment dar au speranţa că la întoarcerea acasă vor avea bănuţii atât de necesari copiilor sau diverselor nevoi. Uneori se întorc victorioşi dar, alteori, “marfa” rămâne nevândută, zace pe mesele care le-au servit de paturi noaptea şi oamenii abia găsesc bani să se întoarcă acasă unde iarăşi îi aşteaptă… munca. Dar nu, acasă îi aşteaptă parcurile amenajate special pentru ei, pentru a se relaxa şi a munci mai cu spor. Cum credeţi că văd aceşti oameni parcurile?
Dar să nu fim răutăcioşi. Avem nevoie şi de parcuri . Aici îi găsim pe copiii noştri, “Măcar ei să nu resimtă necazurile!”, e deviza oricăruia dintre noi. Dar, din păcate, ce fac ei în parcuri? Mai nimic, butonează cu o viteză demnă de o cauză mai bună tablete, telefoane, scuipă seminţe, înjură, lăsându-ne în suflet o adâncă amărăciune.
E vina lor? Au ei alternative? În copilăria noastră se organizau întreceri sportive între clase, între şcoli, aveam programe artistice (piese de teatru, formaţie de instrumente, cor), vizionam filme… Unde? În căminul cultural care se tot renovează de ceva vreme. Dar a “existat” acest cămin în ultimii ani? A urcat pe scena lui măcar unul dintre copiii din sat care are un talent şi trebuie exersat?
Porţile sale s-au deschis larg doar pentru a depozita ajutoarele umanitare europene (faină, zahăr, orez) şi oameni îmbulzindu-se, singura activitate în acest lăcaş care trebuia să ne mângâie sufletele cu frumos. E trist… nu?
Dar oamenii care lucrează la Combinatul Chimic din Turnu Măgurele? Sunt şi ei la fel de trişti. Desfăşoară o activitate pentru care nu sunt retribuiţi şi nu pot visa la ziua de mâine.
Dar tristeţea de pe feţele celor care lucrează în primărie? De unde oare vine tristeţea şi crisparea lor? Poate că nu pot dormi liniştiţi, nevoiţi să-şi vândă sufletul unor interese meschine.
V-aţi gândit vreodată cât de greu este să trăieşti în spatele unei măşti? Nu generalizez, sunt şi oameni care s-au pliat perfect acelui model, care te sfidează şi care consideră că orice “hârtiuţă”pe care eşti nevoit s-o obţii merită sacrificiul tău!
E timpul să schimbăm această stare de lucru! E timpul că legile să fie aceleaşi pentru toţi! E timpul ca respectul să ia locul sfidării! E timpul ca cetăţeanul să respecte şi să fie respectat cu adevărat!
Eu îmi doresc o astfel de schimbare. Trebuie să o doreşti şi tu!
Eu sunt dispus la efort pentru tine. Tu trebuie doar să-mi oferi şansa de a lupta pentru noi.
Nu-mi este uşor. Mă doare atitudinea multora, dar îi înţeleg. Suntem terorizaţi, îngheţaţi de spaimă. Nu putem afirma ceea ce gândim pentru că am putea deranja pe cei cocoţaţi pe sufletele noastre.
Dar, parcă ne câştigasem libertatea! Au murit semeni de-ai noştri pentru asta. Alţii au strigat din răsputeri: „Fără comunişti!” dorind libertatea. Ce s-a ales din bucuria aceea?
În faţa dispreţului pe care îl întâlniţi eu am armele mele-încrederea în cei din jurul meu! Îmi place să văd partea bună a fiecăruia, dar mai ales îmi place să ajut oamenii! O problemă pe care o rezolv, bucuria celui ce mi-a solicitat ajutorul constituie pentru mine hrană a sufletului!
Cred că oricine merită respect şi mai cred că în viaţă nu doar banii rezolvă totul. Cred că dincolo de noi există o voinţă divină în faţa căreia mă aşez fără teama dar cu smerenie.
Cred cu tărie că dispun de cea mai mare bogăţie pe care o poate dobândi cineva, am o căsnicie solidă, bazată pe încredere, respect, dragoste, valori care ne-au ajutat, pe mine şi soţia mea să depăşim momentele dificile de care viaţa nu ne-a scutit. Am cunoscut bucuria maximă la naşterea fetiţei mele, pe care o ador şi căreia îmi doresc să îi ofer viaţa pe care o merită!
Am prieteni adevăraţi şi cred că voi câştiga şi mai mulţi atunci când vom reuşi să schimbăm în bine acest loc.
Sunt atâtea de făcut.
Avem nevoie de apă curată şi de canalizare, avem nevoie de drumuri bune, avem nevoie să ne asociem şi să accesăm fonduri europene, avem nevoie de relaţii cu alte localităţi, să împrumutăm din experienţa lor, să le-o împărtăşim pe a noastră, avem nevoie de locuri de muncă.
Dar pentru asta trebuie să fim liberi, trebuie să fim curaţi, să nu mai fim cumpăraţi cu o bomboană, cu mici şi promisiuni… deşarte!
Nu trebuie să fim trataţi gratuit, trebuie să ne putem permite să ne căutăm sănătatea.
Nu trebuie să ne îmbolnăvim muncind în genunchi prin Germania, Italia, Spania. Să ne constuim case în care să nu ne putem bucura dacă nu suntem pe placul autorităţilor noastre locale.
Să nu uităm că suntem binecuvântaţi, aşezaţi la confluenta fluviul Dunărea cu raul Olt. Avem apă pentru irigaţii, avem pământ care poate produce bunăstare, putem pescui, avem păduri, avem plaje.
Avem oameni harnici şi ambiţioşi.
Avem istoria printre noi. Nu putem uita că pe acest pământ s-au întâlnit Popa Şapca şi Heliade Rădulescu.
Avem nevoie doar de organizare, de o altă abordare. Avem nevoie de omul potrivit la locul potrivit.
Eu vreau şi pot să aşez acest loc pe alte coordonate, să aducem în faţa oameni competenţi şi cu dorinţa de a face bine!
Multă vreme am fost cunoscut că „Rodi de la Primărie”. Mă întâlneaţi acolo, mereu zâmbitor, mereu dispus să vă ascult problemele, dar nu aţi bănuit niciodată apăsarea care mă macină şi îmi eroda sufletul!
Vă cer şansa de a fii din nou „Rodi de la Primărie” dar aşa cum sunt eu, cu sufletul întreg, neîngrădit de reguli meschine!
Aş fi fericit să vă văd în jurul meu dar şi mai fericit aş fi să vă ajut în rezolvarea problemelor care inevitabil vă brăzdează vieţile!
Vă garantez că împreună vom avea doar de câştigat din această colaborare!
Rodian Mertoiu
