Partidul Național Liberal-Teleorman cere explicaţii publice Consiliului Judeţean, Gărzii de Mediu şi celorlalte instituţii abilitate din judeţ privind aducerea în 4 locaţii din România, inclusiv în Teleorman, a sute de tone de deşeuri periculoase din zona Napoli,Italia.
Partidul Național Liberal -Teleorman cere explicaţii publice şi domnului Liviu Dragnea, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, în mandatul căruia a fost realizată groapa de gunoi de la Mavrodin şi care deja a fost subiectul mai multor scandaluri. În spatele acestei afaceri despre care presa din România şi Italia a mai scris se află o firmă a mafiei italiene Camorra.Deja în Italia s-a organizat licitaţia publică pentru transportul acestor deşeuri în gropile de gunoi din Bucureşti, Craiova, Mavrodin şi Giurgiu.
Groapa ecologică de la Mavrodin a fost realizată în urma unui proiect al Consiliului Judeţean Teleorman şi Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Teleorman şi finanţat de Uniunea Europeană.
Situaţia este foarte gravă deoarece sutele de tone de deşeuri sunt clasificate ca fiind extrem de periculoase, conform autorităţilor italiene. Unele sunt puse sub sechestru de peste 10 ani şi nu se ştie exact ce conţin.
Garda de Mediu anunţase controale la depozitele vizate, inclusiv la Mavrodin, dar între timp şeful acesteia la nivel naţional a fost schimbat din funcţie de premierul Dacian Cioloş.
Cerem o anchetă oficială care să oprească acest transport periculos pentru locuitorii judeţului Teleorman.
Cerem autorităţilor judiciare să ancheteze posibilele legături penale.
În Teleorman în ultimii ani s-au făcut mai multe afaceri cu gunoaie. În acest moment, noi plătim cel mai scump sistem de gunoaie din România, afacere în care este implicată o firmă a PSD apropiată de baronul judeţului, Liviu Dragnea.
Co-preşedinte PNL Teleorman
Eugen Pîrvulescu