Ziua Unirii Principatelor Unite ne-a ţinut anul acesta în case, fără hora-unirii, fără să mergem la monumentele eroilor noştri cum obişnuiam în fiecare an. Pandemia de Covid-19 nu s-a terminat, încă mai păstrăm distanţarea fizică, socială. Pericolul n-a trecut, dar viaţa noastră continuă, ca şi lupta împotriva temutului duşman ascuns.
Şcoala online ne-a dat posibilitatea de a ne putea continua activităţile, de a ne putea cinsti eroii neamului, dar şi amintirea lor. Aşadar, în semn de omagiu, anul acesta am hotărât să derulăm programul ,,Istoria în imagini” în şcolile alexăndrene. Pornind de la ideea de compoziţie cu subiect istoric, variantele propuse de elevi au fost inedite, variate, elevii fiind foarte creativi şi generoşi în ceea ce priveşte derularea imaginilor inspirate din paginile istoriei românilor. De asemenea, varietatea reprezentărilor, simbolurile identităţii naţionale şi ancorarea în realitatea zilei de 24 ianuarie, 2021, a făcut ca activităţile copiilor să facă istorie şi să lase o amprentă culturală în peisajul urbei noastre.
Avem o ţară frumoasă, avem datoria să scoatem la iveală frumuseţea ei, spiritualitatea acesteia fiind vizualizată de micii pictori şi transpusă în imagini care ne duc cu gândul că strămoşii noştri pot hori în cer mulţumiţi, viitorul României este pe mâini bune, micii artişti dovedesc a fi mari patrioţi.
Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea înfăptuirii statului naţional român unitar. Impusă sub o puternică presiune populară, cu deosebire la Bucureşti, alegerea ca domn al Ţării Româneşti a lui Alexandru Ioan Cuza avea să-şi găsească o confirmare deplină la marea manifestare prilejuită de sosirea alesului naţiunii în capitala munteană.
Evenimentul a fost surprins plastic în anul 1861 de către Theodor Aman în creaţia artistică „Proclamarea Unirii (24 Ianuarie 1859)”. Pictura, realizată în ulei pe pânză, evocă un moment de răscruce al istoriei naţiunii române şi îi reprezintă pe membrii Adunării Elective de la Bucureşti în timpul alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Ţării Româneşti.
Theodor Aman (1831-1891) a fost pictor şi grafician român care a studiat la Craiova şi Bucureşti, desăvârşindu-se ca artist plastic la Paris. Este unul dintre fondatorii şcolii româneşti de pictură, alături de Gheorghe Tattarescu punând bazele, în anul 1863, a Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti, Theodor Aman fiind şi primul director al instituţiei de învăţământ amintite. Compoziţiile cu tematică istorică reprezintă genul definitoriu al unuia dintre cei mai reprezentativi pictori ai naţiunii române.
La activitate au participat elevii claselor a V-a şi a VI-a de la Şcolile Gimnaziale ,,Ştefan cel Mare” şi ,,Mihai Viteazul” din Alexandria.
PROFESOR COORDONATOR DE ACTIVITATE,
PURCĂREA CRISTIANA-MIHAELA